Prăjituri periculoase! Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor avertizează asupra conținutului decorului

Decorațiunile de pe prăjituri pot fi nesigure pentru consum, atenționează specialiștii în domeniul siguranței alimentelor. În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor(ANSA) îndeamnă amatorii de astfel de produse să verifice cu atenție eticheta.

Potrivit ANSA, cerneala pentru imprimanta alimentară, cariocile alimentare, unele sclipiciuri sub formă de pudră, prafurile în formă de spray colorat, pudra strălucitoare, perlele colorate, precum și coloranţii alimentari –  galben portocaliu (E 110), galben de chinolină (E 104), carmoizină (E 122), roşu allura (E 129), tartrazină (E 102), roşu ponceau 4R (E 124) sunt fabricați chimic și sunt considerați periculoși.

Acești coloranți pot afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora”, susțin specialiștii.

În același timp, specialiștii informează că coloranții naturali, cum ar fi curcumina (E100), beta-carotenul (E160) și altele, extrase  din surse vegetale, sunt considerați siguri pentru consum.

Astfel, pentru a exclude riscul pentru sănătate, agenții economici care importă sau produc sclipici, cerneală și praf comestibil sunt obligați să indice pe etichetă și în actele de însoțire ingredientele utilizate și proporția aditivilor alimentari din compoziția acestora. 

Produsele decorative care nu sunt destinate vânzării către consumatorul final trebuie să aibă înscrisă mențiunea „pentru produse alimentare”, mențiunea „pentru uz alimentar restricționat” sau o indicație mai precisă privind utilizarea alimentară prevăzută. 

ANSA reamintește: Cereți etichetele produselor decorative

În cazul în care consumatorii optează, totuși, să facă comandă de astfel de torturi/prăjituri, aceștia  sunt în drept să ceară etichetele produselor decorative pentru a se asigura că sunt comestibile.

Vânzătorii, pe de altă parte, sunt obligați să furnizeze informațiile de la producător despre ingredientele decorațiunilor folosite la ornarea produselor de patiserie, înainte ca acestea să ajungă pe masă.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA