Poșta Moldovei suspendă temporar, începând cu 25 august, recepționarea trimiterilor cu conținut de marfă cu destinația SUA. E vorba de pachete, colete, EMS. Ce ține de trimiterile poștei de scrisori, cu destinația SUA, Poșta Moldovei a menționat că se acceptă în circuitul poștal conform procedurilor tehnologice.
Decizia a fost luată în contextul în care președintele Donald Trump a emis ordinul de suspendare a Duty‑Free De Minimis pentru toate țările, care intră în vigoare pe 29 august. Astfel, Poșta Moldovei afirmă că „noile reglementări, care stabilesc o abordare diferită de cea prevăzută la nivel global de Uniunea Poștală Universală, precum colectarea taxelor vamale, datelor care urmează să fie colectate și interacțiunea cu U.S. CBP nu sunt încă definite clar, regulamentele urmează a fi elaborate și publicate în Registrul Federal”.
Printre principalele prevederi ale ordinului emis de Trump sunt următoarele:
- Suspendarea globală a excepției „de minimis”: Din data de 29 august 2025, toate trimiterile (indiferent de valoare, țara de origine, modul de transport sau tipul de intrare), cu excepția celor trimise prin rețeaua poștală internațională, vor fi supuse tuturor taxelor vamale, impozitelor și altor plăți aplicabile.
- Reguli speciale pentru trimiteri expediate prin poștă internațională (aplicabile tuturor operatorilor poștali din lume): Bunurilor expediate prin rețeaua poștală li se vor aplica două opțiuni de taxare, la alegerea transportatorului (cu notificare prealabilă către CBP):
a) Ad valorem – un tarif procentual bazat pe rata IEEPA aplicabilă țării de origine;
b) Specific (taxă fixă pe colet), valabilă temporar (6 luni). După 6 luni, metoda specifică va fi înlocuită de metoda ad valorem aplicabilă permanent:
b) Specific (taxă fixă pe colet), valabilă temporar (6 luni). După 6 luni, metoda specifică va fi înlocuită de metoda ad valorem aplicabilă permanent:
- 80 USD pentru țări cu rată IEEPA sub 16 %;
- 160 USD pentru rate între 16–25 %. (pentru Moldova rata dată constituie 25%, adică taxa va constitui 160 USD per trimitere);
- 200 USD pentru rate peste 25 %.