Polonia, locul patru în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova din UE. Ce exportăm și ce importăm

În 2024, Polonia s-a clasat pe locul 4 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova din Uniunea Europeană. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării spune că schimburile comerciale dintre cele două țări au ajuns la 509 milioane dolari, cu 13% mai mult decât în 2023 și cu 70% peste nivelul din 2018.

„Polonia rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova. Creșterea din ultimii ani ne arată că suntem pe drumul cel bun. Ne bucurăm de aceste rezultate și suntem motivați să obținem rezultate și mai bune în anii care vin”, au precizat reprezentanții MDED.

Potrivit MDED, cele mai importante produse exportate în Polonia sunt sucurile de fructe sau nuci, caise, cireșe, vișine, piersici. De asemenea, se exportă struguri proaspeți sau uscați, dar și vinuri. Moldova a mai exportat și fire și cabluri.

Alte exporturi sunt semințe de floarea-soarelui, scaune, costume pentru bărbați sau băieți, țevi și saci pentru ambalarea mărfurilor.

Iar din Polonia importăm produse precum: brânzeturi și caș, carne de porc, ciocolată, frigidere și congelatoare, mașini de spălat rufe, utilaje agricole pentru recoltare și treierat, medicamente.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA