Aeroport Internațional Chișinău

Polițiști de frontieră își sporesc capacitățile de intervenție pe linie de securitate aeroportuară

Experți din cadrul Poliției Federale Germane îi vor instrui pe 11 polițiști de frontieră din țara noastră în vederea sporirii capacităților de intervenție pe linie de securitate aeroportuară. Cursul este unul de perfecționare, fiind organizat în perioada 21 -23 noiembrie, pe Sectorul Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit IGPF, pe parcursul a trei zile, polițiștii de frontieră își îmbunătățesc cunoștințele și capacitățile în aplicarea metodelor și tehnicilor inovative pe linie de securitate aeronautică și securitate în aviația civilă, inclusiv corectitudinea aplicării acestora.

Participanții învață noi tehnici de analiză a amenințărilor la frontieră și identificarea potențialelor riscuri, observare și evaluare a comportamentului pasagerilor.

Demonstrarea practică a echipamentelor și a sistemelor de detectare avansată oferă o mai bună asimilare a aplicabilității tehnologiilor avansate în securitatea aeroportuară.

Totodată, partea teoretică a cursului este îmbinată cu exerciții practice, participanții fiind activ implicați în diferite studii de caz.

Instruirile de acest gen oferă polițiștilor de frontieră cunoștințe avansate privind cele mai recente tehnologii și practici în asigurarea securității în mediul aeroportuar. Experiența formatorilor germani reprezintă o sursă valoroasă pentru fortificarea pregătirii de specialitate și deprinderea de noi practici, contribuind la consolidarea competențelor polițiștilor de frontieră – pentru mai multă siguranță pasagerilor, dar și oferirea serviciilor de calitate la trecerea frontierei de stat”, menționează reprezentanții IGPF.

Reamintim că un caz tragic a avut loc pe Aeroportul de la Chișinău pe 30 iunie. Un cetățean din Tadjikistan, căruia i s-a interzis intrarea în Republica Moldova, a deschis focul asupra a doi angajați de la AIC, un polițist de frontieră de 31 de ani și un angajat al Serviciului de securitate al Aeroportului Chișinău, și Igor Ciofu de 40 de ani.

Politistul de frontieră  Serghei Muntean lucra din 2011 în Poliția de Frontieră. Acesta îl escorta pe cetățeanul reținut pentru a fi returnat în Turcia, când acesta i-a sustras arma din dotarea și l-a împușcat mortal.  Inspectorul de securitate  Igor Ciofu a alergat să-l dezarmeze pe individul, însă, de asemenea, a fost ucis.

Un alt incident a avut loc pe 5 noiembrie, când un cetățean azer, care a intrat ilegal pe teritoriul țării, a reușit să fugă din incinta aeroportului de la Chișinău, profitând de „vulnerabilitățile de infrastructură” ale aerogării. Atunci premierul Dorin Recean a declarat că urmează o demisie, motivând că „acest lucru s-a întâmplat pentru că au întârziat măsurile de securitate”. La 8 noiembrie, în cadrul ședinței de Guvern, a fost anunțată eliberarea din funcție a șefului Inspectoratului general al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media