Judecătorie, ciocan, banca acuzaților

Polițista care a lovit mortal o femeie la Sângera, trimisă pe banca acuzaților. Ce pedeapsă riscă

Polițista de 22 de ani care a lovit mortal o femeie de 31 de ani pe un drum din localitatea Sângera a fost trimisă pe banca acuzaților. Aceasta este învinuită de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârșită în stare de ebrietate, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane, informează Procuratura Generală.

Potrivit datelor din dosar, tragedia s-a produs la 29 august 2023, pe timp de noapte.

Învinuita, fiind în stare de ebrietate avansată, a adormit la volan, în timp ce conducea un automobil pe o stradă din orașul Sângera. Din nefericire, a ieșit pe acostament și a tamponat mai mulți pietoni, care se deplasau regulamentar și anume o minoră de 6 ani, o minoră de 17 ani și o femeie de 31 de ani.

În urma impactului, femeia de 31 de ani a decedat la fața locului, minorei de 6 ani, i-a fost provocată o vătămare ușoară a integrității corporale, iar minorei de 17 ani – vătămări corporale medii.

Polițista își recunoaște vina.

Aceasta riscă o pedeapsă maximă de până la 8 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA