Poliția de Frontieră a anunțat că a fost informată de autoritățile ucrainene despre o posibilă survolare a spațiului aerian al Republicii Moldova. O dronă rusească de tip Shahed ar fi fost observată lângă localitatea Horodiște, raionul Dondușeni.
Incidentul s-ar fi produs în noaptea de 2 spre 3 septembrie.
Potrivit datelor transmise de grănicerii ucraineni, o dronă rusească de tip Shahed ar fi fost observată lângă localitatea Horodiște, raionul Dondușeni. Ulterior, aceasta ar fi dispărut între Cupcini și Edineț.
După primirea informațiilor, zona a fost verificată. Până acum nu au fost depistate obiecte care să prezinte pericole pentru populație. Patrulele din apropierea frontierei au raportat însă zgomote de drone și explozii pe teritoriul Ucrainei.
Amintim că ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că traiectoriile dronelor au fost foarte aproape de granița Moldovei, iar specialiștii analizează în prezent datele pentru a vedea dacă informația este veridică.