PNUD, Dorin Junghietu

PNUD Moldova continuă să sprijine reziliența energetică a țării

PNUD Moldova își reafirmă angajamentul de a sprijini autoritățile în eforturile de asigurare a accesului cetățenilor la energie verde. Mesajul a fost transmis de către Daniela Gasparikova, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova, în cadrul întrevederii cu Ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

În cadrul discuțiilor, oficialii au analizat domeniile prioritare de cooperare între PNUD Moldova și Ministerul Energiei:

  • Tranziția energetică – promovarea proiectelor de eficiență energetică și utilizarea surselor regenerabile, în conformitate cu Planul Național Integrat pentru Energie și Climă aliniat la cerințele UE.
  • Dezvoltarea energiei regenerabile – sprijinirea inițiativelor locale, inclusiv crearea comunităților energetice pentru reducerea dependenței de sursele tradiționale de energie.
  • Digitalizarea sectorului energetic – extinderea rețelei de contorizare inteligentă pentru gospodării și instituții publice, contribuind la o infrastructură energetică mai eficientă și sustenabilă.
  • Promovarea inovațiilor – testarea și implementarea tehnologiilor avansate în sectorul energetic, pentru consolidarea independenței energetice a țării.

Potrivit Ministerului Energiei, PNUD Moldova a derulat numeroase proiecte pentru securitatea energetică a țării. Reducerea sărăciei energetice și alinierea legislației naționale la standardele UE de asemenea fac parte din obiectivele organizației.

Printre realizările majore recente se numără crearea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice.

Prin acest fond au fost oferite compensații pentru sute de mii de gospodării din țară.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA