Partidul Național Moldovenesc s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Evenimentul a avut loc în fața clădirii fostului sediu al Sfatului Țării, locul unde, la 27 martie 1918, a fost proclamată Unirea Basarabiei cu România.
„Aici, în 1918, Sfatul Țării a votat Unirea. Astăzi continuăm acel drum, pentru memoria celor care au fost, pentru cei care sunt și pentru viitorul celor care vin”, a declarat liderul PNM, Dragoș Galbur.
În discursul său, Galbur a subliniat că Republica Moldova se confruntă cu provocări majore.
„Moldova trăiește cu armata rusă chiar în cetatea Tighina, cu tancuri pe coline și cu soldați care nu pleacă. Dar nu frica trebuie să ne fie destin. Generația de astăzi alege demnitatea și libertatea”, a spus acesta.
Liderul PNM a mai afirmat că Unirea cu România este, în viziunea formațiunii, singura cale de acces în Uniunea Europeană și de desprindere de pericolul rusesc.
Campania electorală a început în data de 29 august.