Ploi torențiale în Republica Moldova. IGSU vine cu recomandări importante pentru populație

Ploile abundente s-au declanșat în țara noastră pe parcursul nopții trecute. În Capitală au fost deja inundate unele străzi. În unele sectoare vântul a rupt crengi. De asemenea, intemperia s-a făcut simțită și în sudul țării.  De intervenția echipelor de salvatori a fost nevoie în câteva gospodării din localitățile Gotești, Cania și Țiganca, raionul Cantemir.

Primăria Capitalei anunță că anumite străzi din oraș ar putea fi închise, iar circulația unor unități de transport vor fi redirecționate sau suspendate temporar, în legătură cu avertizarea, care prevede ploi torențiale, izolat puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.


Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru intervalul de timp 14 septembrie, ora 03:00 – 15 septembrie, ora 06:00, cod galben și portocaliu de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice, cu intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu avertizări pentru populație în vederea evitării situațiilor de risc sau pierderi de vieți omenești.

În caz de vânt puternic și ploi abundente, specialiștii recomandă oamenilor adăpostirea în mod de urgență într-o clădire sau mașină îndepărtată de firele electrice și copaci, care pot cădea peste autovehicul.

Totodată, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea înainte de furtună, în timpul, dar și după aceasta sub clădiri și instalații înalte, cum ar fi piloni, turnuri, stâlpi, dar și arbori înalți.

Este IMPORTANT  de reținut că distanța de siguranță este egală cu înălțimea construcției. Mai mult, în vederea evitării situațiilor fatale, cetățenii sunt rugați să nu atingă sau să calce cablurile căzute la pământ.

Gestionarii bazinelor acvatice sunt îndemnați să monitorizeze lacurile, iar în caz de necesitate să coboare nivelul acestora în vederea evitării inundațiilor. Totodată, să se asigure că digurile de protecție sunt bine fortificate.

De asemenea, salvatorii recomandă ca în timpul intemperiilor, aparatele și utilajele electrice să fie deconectate, iar geamurile și ușile locuinței să fie bine închise. Mai mult, specialiștii îndeamnă oamenii să nu atingă caloriferele și alte obiecte metalice, deoarece acestea conduc foarte bine curentul electric.

O atenție deosebită trebuie acordată și minorilor, astfel părinții sau cei care au în grijă copiii sunt rugați să nu-i lase de unii singuri acasă și să-i supravegheze în permanență, pentru a evita situațiile periculoase.

În condiții meteorologice nefavorabile este esențial ca toți cetățenii să se pătrundă de responsabilitate pentru propria viața și a celor din jur, respectând cu strictețe recomandările autorităților.

În caz de situații de risc și excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA