Premier Energy Distribution, care deservește consumatorii în centrul și sudul țării, a elaborat un plan de acțiuni pentru situații excepționale, care prevede deconectări programate, aplicabile doar în cazul unui deficit de energie în sistem. Decizia vine în contextul incertitudinilor privind furnizarea gazelor naturale în regiunea din stânga Nistrului, începând cu 1 ianuarie 2025, și a riscurilor de întreruperi în livrarea energiei electrice.
Programul de deconectări a fost conceput astfel încât să excludă consumatorii de importanță vitală. Măsura va fi aplicată doar dacă se înregistrează un deficit de putere în sistem și va fi adaptată în funcție de gravitatea și durata crizei. Totodată, întreruperile vor fi implementate nediscriminatoriu și proporțional pentru toți consumatorii afectați, anunță compania.
În cazul aplicării planului, operatorul va informa consumatorii prin intermediul emailului și al canalelor oficiale de comunicare, oferind detalii despre data, ora și durata întreruperilor.
Operatorul avertizează și asupra riscurilor de întreruperi necontrolate, cauzate de posibilele deficiențe din sistemul electroenergetic comun Ucraina–Republica Moldova. Situația este monitorizată permanent, iar autoritățile centrale sunt pregătite să ia măsurile necesare pentru reducerea impactului asupra consumatorilor finali.