Plahotniuc, mesaj din închisoare: Am de gând să revin în țară ca să îmi dovedesc nevinovăția

Vladimir Plahotniuc, aflat în detenție în Grecia, a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare. Fostul lider al PDM se declară nevinovat. Mai mult, acesta acuză autoritățile de la Chișinău că ar fi solicitat autorităților elene să nu-l extrădeze până la parlamentare. Violina Moraru, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale, a precizat pentru Info1.md că PG nu comentează acuzațiile lansate în spațiul public de persoane vizate în dosare aflate în curs de investigare.

„Am de gând să revin în țară, să îmi dovedesc nevinovăția în fața organelor de drept din Moldova. Am să dovedesc tuturor că acele dosare, intentate împotriva mea, sunt falsuri ordinare. Nu au la bază probe și se limitează doar la speculații lipsite de fundament real”, a menționat Plahotniuc.

Totodată, fugarul a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi solicitat autorităților elene să nu-l extrădeze până la parlamentarele din toamnă:

„Cât ține de însuși procesul de extrădare: conform practicilor elene, în condițiile acceptului benevol, extrădarea durează între 12 și maxim 30 de zile. Dacă autoritățile de la Chișinău sunt sincere și vor ca eu să ajung în Moldova, eu voi fi curând în țară. În caz contrar se va confirma informația spusă neoficial de autoritățile elene avocaților mei, precum că puterea de la Chișinău a rugat partea elenă să nu se grăbească cu procesul meu de extrădare. Ei nu vor ca eu să apar în țară până la parlamentare”.

Procuratura Generală a venit cu o reacție pentru Info1.md.

„Procuratura nu comentează acuzațiile lansate în spațiul public de persoane vizate în cauze penale aflate în curs de investigare. Instituția își exprimă pozițiile exclusiv prin acte procesuale și probe administrate în condițiile legii”, a precizat purtătoarea de cuvânt a instituției.

Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost reținuți în Grecia pe 22 iulie. Vladimir Plahotniuc a fost arestat după ce ar fi descoperit în posesia lui un document fals.

CITEȘTE ȘI Imagini noi cu Plahotniuc și Țuțu, care au fost aduși din nou în fața judecătorilor din Atena

Pe 29 iulie, Plahotniuc și-a exprimat consimțământul pentru extrădare în Republica Moldova.

Citește și: Procuratura Generală demontează declarațiile lui Plahotniuc privind extrădarea

Amintim că autoritățile elene au descins în vila în care locuiau Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu, reținuți în Grecia. Poliția elenă a publicat imagini cu momentul perchezițiilor și anunțase că a confiscat 155.000 de euro și 17 documente false.

În 2019, Moldova a solicitat INTERPOL să îl anunțe în căutare internațională pe Plahotniuc pentru spălare de bani și implicarea în „Frauda Bancară”. O schemă prin care peste un miliard de dolari au fost scoși ilegal din sistemul bancar moldovenesc în perioada 2013-2015. În 2020, INTERPOL a respins cererea, iar toate datele despre Plahotniuc au fost șterse din sistemul organizației, la solicitarea acestuia.

Procuratura Anticorupție a inițiat în aprilie 2024 o investigație privind o presupusă schemă de corupție. Investigația a influențat deciziile INTERPOL de a respinge cererile Moldovei de anunțare în căutare internațională a lui Plahotniuc. Pe baza probelor obținute, autoritățile moldovene au transmis în octombrie 2024 un nou demers către INTERPOL, solicitând redeschiderea cazului.

CITEȘTE ȘI FOTO Presa elenă a publicat imagini cu vila de lux în care se ascundea Vladimir Plahotniuc

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA