VIDEO Pictura murală „Visul Olimpic” a fost distrus. O companie de publicitate a vopsit o parte din pictură

Pictura murală, denumită „Visul Olimpic”, dedicată sportivilor moldoveni care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris a fost distrusă. Primăria Capitalei a anunțat că o companie de publicitate a vopsit o parte din pictură fără a avea acordul APL.

Compania ar fi luat cheile de la unul dintre locatarii care trăiește în blocul unde era pictura și a deteriorat o parte din aceasta.

”Astăzi a avut loc o acțiune de samavolnicie care a dus la deteriorarea picturii murale din partea unei companii de publicitate, care a luat cheile de la cineva dintre locatari pentru a putea urca. Imediat au fost stopate lucrările și urmează să fie restabilită pictura murală în termen scurt. APL nu va permite ca lucrarea să fie acoperită de panouri publicitare”, au scris reprezentanții Primăriei.
Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova și-a exprimat regretul și indignarea față de aceste acțiuni. Aceștia consideră un act direct asupra valorilor olimpice și asupra simbolului unității și determinării sportivilor moldoveni.
”Facem un apel către întreaga comunitate sportivă și către toți cetățenii să ne susțină în demersurile noastre de a restaura acest simbol important și de a transmite un mesaj clar că astfel de acte nu vor fi tolerate. Este esențial să ne mobilizăm și să arătăm că sportul are puterea de a uni oameni și națiuni, iar valorile olimpice trebuie protejate și promovate”, a scris Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova
La fața locului a ajuns și Poliția care a stopat lucrările companiei de publicitate.

”La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru pentru stabilirea circumstanțelor. Câțiva bărbați au comunicat că au dreptul să vopsească peretele. Toate lucrările au fost stopate, iar cazul este înregistrat”, Natalia Stati, ofițeră de presă a Poliției Capitalei

Amintim că pictura murală a apărut pe un edificiu situat în centrul Capitalei – pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 6. Pe 24 mai, la Chișinău a fost inaugurată o pictură murală dedicată sportivilor moldoveni care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris din acest an. Fiecare membru al Echipei Olimpice a semnat lucrarea intitulată simbolic „Visul Olimpic”. Costurile lucrărilor, de aproximativ 150 de mii de lei, au fost acoperite de sponsori.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA