Peste 9000 de persoane au fost plasate în câmpul muncii de la începutul anului

De la începutul anului 2024 au fost plasate în câmpul muncii 9001 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Aproape jumătate dintre aceștia au fost șomeri. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Potrivit ANOFM, din cele 9001 de persoane plasate în câmpul muncii: 4387 sunt femei (48,7%), 1372 persoane cu vârsta 55-63 ani (15,2%), 111 persoane cu dizabilități (1,2%), 101 cetățeni ai Republicii Moldova reveniți de peste hotare (1,1%), 36 persoane de etnie romă (0,4%) și 3 cetățeni străini.

Din numărul total de șomeri înregistrați în baza de date a ANOFM au fost plasați în câmpul muncii 4310 șomeri, din care: 2155 sunt femei (50,0%), 2627 din mediul rural (61,0%), 1387 tineri cu vârsta 16-35 ani (32,2%), 638 persoane cu vârsta 55-63 ani (14,8%), 36 romi (0,8%), 82 migranți reveniți de peste hotare (1,9%), 111 persoane cu dizabilități (2,6%).

,,Conform activităților economice, persoanele s-au angajat în câmpul muncii în domenii precum: Agricultură (9,4%), Industrie (9,3%), Construcții (13,8%), Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (10,7%), Administraţie publică (5,6); Învăţământ (2,5%), Sănătate şi asistenţă socială (4,5%), alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale (38,4%), etc.”, se arată în comunicatul emis de ANOFM.

ANOFM recomandă persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la una din subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM) pentru a beneficia de susţinere la angajare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA