Peste 48 de mii de moldoveni și-au primit ajutorul pentru perioada rece a anului

Peste 48 de mii de moldoveni și-au primit ajutorul pentru perioada rece a anului, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Autoritățile îndeamnă cetățenii să se adreseze la oficiul poștal din localitate în cazul în care au fost notificați despre efectuarea transferului în numerar.

 

Este vorba despre suport financiar unic, în mărime de 3000 sau 5000 de lei, pentru următoarele categorii:

– pensionari născuți până în 1945, care au pensia mai mică de 3000 de lei;

– familii care au la îngrijire și supraveghere copii cu dizabilități severe;

– familii cu persoane cu dizabilități încadrate în serviciul social ,,Asistență personală”;

– femei care alăptează, cu cel puțin un copil în vârstă de 0-13 luni, beneficiare de ajutor social începând cu luna octombrie 2023.

Programul a fost lansat în decembrie anul trecut. Pachetul de măsuri este implementat de  Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (WFP), Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media