Peste 31 000 de persoane în etate vor primi ajutor financiar

Persoanele în etate din țara noastră vor beneficia de suport financiar. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea încheierii unui Memorandum în acest sens. Banii vor fi oferiți de Programul Alimentar Mondial și Organizația Internațională pentru Migrație.

 

Bugetul preconizat este de 71 de milioane de lei. Banii vor ajunge la persoanele în etate care au o pensie mai mică de 3 300 de lei și au un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani. Estimativ, este vorba de peste 31 000 de persoane care vor primi o plată unică de 2 300 de lei. Astfel, prin acest proiect se urmărește susținerea persoanelor în etate care au o pensie mică și au adus contribuții semnificative de-a lungul carierei lor.

Lista beneficiarilor va fi prezentată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Banii vor fi transferați prin intermediul Î.S. „Poșta Moldovei”, iar achitările vor începe la sfârșitul acestui an.

După semnare, ratificarea Memorandumului de Înțelegere va fi propusă spre adoptare în plenul Parlamentului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA