Sursa: cnn.md

Peste 300 de persoane din adăposturile ONU au fost ucise de la începutul războiului dintre Israel și Hamas

Cel puțin 308 persoane care se află în adăposturile Agenției Națiunilor Unite pentru refugiați palestinieni (UNRWA) au fost ucise și cel puțin 1.095 au fost rănite de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, a anunțat vineri agenția pe X, scrie CNN.

UNRWA a mai precizat că „rapoartele inițiale indică faptul că pe 25 decembrie, 2 persoane adăpostite în UNRWA Maghazi Prep School au fost ucise și altă persoană a fost rănită, rezultat al unei lovituri directe”.

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că în timpul operațiunilor din Fâșia Gaza împotriva țintelor teroriste Hamas, avioanele de luptă IAF au lovit două ținte adiacente la care se aflau agenți Hamas pe 24 decembrie 2023.

Loviturile au fost împotriva unor ținte din tabăra de refugiați Al-Maghazi. Potrivit Ministerului Sănătății, controlat de Hamas, aproximativ 70 de persoane au fost ucise în lovituri. IDF a recunoscut că a existat ceea ce numește „vătămări neintenționate” ale civililor ca urmare a loviturilor aeriene din centrul Gaza la 24 decembrie.

Lipsa comunicațiilor și a accesului la internet în Gaza, care au căzut din cauza atacurilor aeriene israeliene, face dificilă evaluarea numărului de locuitori care ar fi la curent cu ceea ce IDF numește „instrucțiuni urgente”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA