A început procesul de tipărire a buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În total, la Combinatul Poligrafic vor fi tipărite aproape 2,8 milioane de buletine. Costul unui buletin de vot este de 69 de bani, iar cheltuielile pentru tirajul lor se ridică la 2 milioane de lei.
Buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din acest an măsoară 140 mm în lățime și 587 mm în lungime. Conform tirajului stabilit de Comisia Electorală Centrală, vor fi tipărite 2,1 milioane de exemplare în limba română. Iar restul vor fi în limbile rusă, găgăuză, bulgară și romani, pentru a asigura accesul egal al tuturor alegătorilor.
La scrutinul din 28 septembrie, cetățenii vor avea de ales dintre 23 de concurenți electorali. E vorba de partide politice, blocuri electorale și candidați independenți. Între timp, buletinele destinate celor 301 secții de votare deschise peste hotare au fost deja tipărite și expediate.