Peste 25.000 de elevi din Moldova învață în clase moderne EduLIFE

Peste 25 de mii de elevi din 35 de instituții de învățământ profesional tehnic din 12 raioane ale țării și municipiul Chișinău își desfășoară orele într-un mediu modern și sigur — în clasele EduLIFE. Valoarea totală a investiției este de 4 milioane de lei.

„Fiecare dintre aceste spații reprezintă mai mult decât o sală de clasă. Este un semn al schimbării de viziune, o trecere spre o școală care formează nu doar specialiști, dar și oameni cu valori, încredere și curaj. Am investit constant în modernizarea instituțiilor de învățământ și vom continua să le acordăm prioritate și în perioada următoare”, a menționat Dan Perciun, Ministrul Educației

Clasele EduLIFE au fost dotate cu mobilier ergonomic, echipamente IT moderne și materiale interactive. Acestea oferă elevilor o experiență de învățare activă și incluzivă.

Valoarea totală a investiției este de 4 milioane de lei. Dintre care 3 milioane au fost alocate pentru dotări și 1 milion, contribuția instituțiilor pentru renovarea spațiilor.

Inițiativa este implementată de UNFPA Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA). În cadrul programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA