Peste 2000 de arme de foc au fost distruse, prin topire, pentru siguranța publică

Inspectoratul General al Poliției a organizat cel de-al nouălea exercițiu de distrugere a armelor de foc, scoase din circuitul civil. Cu sprijinul UE și al PNUD, 2.177 de arme au fost topite la Bulboaca, în raionul Anenii Noi.

Republica Moldova s-a angajat în asigurarea unei administrări responsabile a armelor de calibru mic și armamentului ușor, contribuind astfel la siguranța cetățenilor și la stabilitatea întregii regiuni. O societate mai sigură începe cu măsuri concrete, iar exercițiul de astăzi contribuie direct la reducerea amenințărilor și a riscurilor transfrontaliere. Prin astfel de inițiative, întărim securitatea națională și oferim un exemplu de bună practică în lupta împotriva criminalității organizate”, a declarat Alexandru Bejan, Secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne.

Traficul ilegal de arme contribuie la criminalitate și conflicte, punând în pericol siguranța comunităților.

Traficul ilicit de arme alimentează conflictele și criminalitatea în întreaga lume și subminează dezvoltarea durabilă. Fiecare armă distrusă astăzi reprezintă o potențială viață salvată, o comunitate protejată și o contribuție la un viitor mai pașnic și mai prosper pentru copiii noștri.  UE a sprijinit timp îndelungat Republica Moldova în aceste eforturi. Relațiile dintre UE și Republica Moldova sunt mai puternice ca oricând, iar acest lucru este valabil și pentru cooperarea noastră privind combaterea utilizării abuzive și a traficului de arme de foc”, a subliniat Máté Csicsai, Șef adjunct de misiune, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Incidente cu arme de foc

Conform datelor PNUD SEESAC, anul trecut au fost înregistrate 113 incidente cu arme de foc. 66 dintre acestea au fost cazuri de confiscare de arme. Din păcate, șase persoane au fost ucise, opt au fost rănite, iar alte opt s-au sinucis folosind arme de foc.

Moldova colaborează cu partenerii internaționali pentru a îmbunătăți controlul armelor. În 2022, UE și PNUD SEESAC au ajutat la implementarea unui registru electronic național al armelor. De asemenea, au donat echipamente pentru identificarea și trasabilitatea acestora.

Din 2005, Moldova, împreună cu UE și PNUD SEESAC, a distrus peste 13.000 de arme. Inițiativa continuă și în prezent.

Citește și: VIDEO Percheziții la Drochia: Arme de foc și cartușe, ridicate de la domiciliile unor localnici

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA