Peste 100 de arbori de tuia de pe strada Mihail Sadoveanu din municipiul Chișinău s-au uscat din cauza poluării excesive cu substanțe chimice toxice. Concluzia aparține cercetătorilor de la Laboratorul dendrologic al Grădinii Botanice Naționale „Alexandru Ciubotaru”. Anunțul a fost făcut de municipalitate.
Potrivit raportului, din cei 113 arbori de tuia examinați, 104 sunt complet uscați. Au fost prelevate probe de sol, frunziș și ramuri. În urma analizei, au fost identificate urme de monoxid de azot și dioxid de sulf. Aceste substanțe toxice, în combinație cu alți acizi și oxigenul din aer, au generat acid sulfuric și acid azotic. Acești acizi, în cantități ridicate, au un efect devastator asupra vegetației și au provocat uscarea bruscă a arborilor.
Cercetătorii recomandă extragerea arborilor afectați și înlocuirea lor cu specii mai rezistente la poluare.
Autoritățile competente și au cerut deschiderea unei anchete, suspectând factori externi în distrugerea arborilor de tuia de pe strada Mihail Sadoveanu.