Caută
Close this search box.

Permise de conducere, eliberate printr-o schemă de corupție pusă la cale de un angajat al ASP. Trei persoane au fost reținute

Un angajat al Agenției Servicii Publice (ASP), oficiul Hîncești, și doi intermediari au fost reținuți, după ce oamenii legii au constatat că suspecții ar fi pus în aplicare un sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la mai multe persoane care-și doreau să obțină permise de conducere.

Reținerea persoanelor a fost dispusă după ce ofiţerii CNA au efectuat percheziţii în birouri, automobilele și la domiciliile bănuiților și au ridicat mai multe înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copia buletinelor de identitate, sume bănești în sumă de 38 de mii de euro, 39 de mii de lei, 400 de dolari, 420 de lire sterline, dar și telefoane mobile.

Precum precizează Procuratura Anticorupție, cele trei persoane ar fi acționat coordonat, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secţiei Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din Hîncești și că ar putea facilita procesul de susținere de către candidați a probelor teoretice și practice. Pentru „un permis” suspecții pretindeau sume ce variau între 300 și 1200 de euro.

Persoanele vizate au fost plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Investigațiile pe caz continuă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA