Imagine ilustrativă

Percheziții la un centru de apel din Capitală. Peste 50 de operatori, implicați în scheme de înșelătorie prin telefon

Oameni legii au efectuat percheziții la un  centrul de apel din Chișinău, prin intermediul căruia a fost realizată o schemă  de spălare de bani. Administratorului centrului de apel i-a fost atribuit statutul de bănuit, informează PCCOCS.

Potrivit oamenilor legii, timp de câteva luni, cei peste 50 de operatori telefonici au invitat mai multe persoane să investească în acțiuni financiare de pe așa-zise „burse de valori internaționale.” Apelurile erau efectuate printr-un sistem de telefonie instalat de organizatori, prin care numerele de telefon erau falsificate.

În așa mod, erau contactați potențiali clienți din Rusia, Kazahstan și state din Europa, ca să-i convingă să investească.

De fapt, cel care administra centrul de apel și complicii săi erau persoanele care gestionau platformele pe care-i invitau pe clienții înșelați să investească.

 Prin urmare, aceștia-și însușeau banii, sumele fiind de sute de mii de lei.

Centrul de apel a fost înființat pe numele persoanei interpuse din regiunea transnistreană, care de fapt nu conducea afacerea.

Percheziții au fost efectuate la centrul de apel din Chișinău, dar și la domiciliile administratorului acestuia și a superiorului responsabil de sala din care erau efectuate apelurile – bărbați cu vârste de 35 și 25 de ani. De acolo, inclusiv din automobilul administratorului au fost ridicate șase calculatoare portabile, 20 de telefoane și înscrisuri de ciornă.

Investigațiile continuă, inclusiv în vederea identificării altor responsabili în afară de interpușii depistați.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media