VIDEO Percheziții la Căușeni. Arhitectul-șef al raionului, cercetat pentru corupere pasivă

Arhitectul-șef al raionului Căușeni este cercetat penal de CNA într-un dosar de corupere pasivă. Funcționarul este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la mai multe persoane pentru eliberarea actelor permisive.

CNA comunică că ilegalitățile au fost comise în perioada mai – iulie 2024. Bănuitul ar fi  ar fi pretins și primit de la locuitorii raionului sume ce variau între 200 și 1500 lei pentru a-i „ajuta” să primească în mod de urgență acte permisive de demolare, edificare, proiectare, a bunurilor imobile, amplasate în raza teritoriului deservit.

În dimineața zilei de luni, 5 august, în biroul de serviciu al bănuitului au fost efectuate pecheziții. De la fața locului au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului.

Funcționarul este cercetat în stare de libertate, precizează CNA.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA