Percheziții de amploare într-un dosar de defrișări ilegale. Șapte persoane au fost reținute de procurori într-o cauză penală pornită pe faptul defrișărilor ilicite și al sustragerii de masă lemnoasă în proporții deosebit de mari. Totodată, alte 4 persoane sunt cercetate în stare de libertate și cooperează cu organul de urmărire penală. Descinderi au avut loc în raionele Edineț, Ocnița și Dondușeni.
Potrivit procurorilor, acțiunile ilegale ar fi fost comise la Întreprinderea pentru Silvicultură Edineț. Oamenii legii au decins cu percheziții în automobilele și locuințele persoanelor vizate.
Au fost ridicate telefoane mobile, facturi fiscale, carduri bancare, mijloace bănești în diferite valute, masă lemnoasă, arme și muniții deținute ilegal, două unități de transport utilizate pentru transportarea masei lemnoase și alte obiecte relevante.
Organul de urmărire penală desfășoară acțiuni suplimentare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și acumulării probatoriului necesar.


