Percheziții într-un nou dosar de corupere electorală cu implicarea grupării criminale ”Șor”. În dimineața zilei de vineri, oamenii legii au descins pe mai multe adrese din Ungheni, dar și în Chișinău.
Dosarul mai vizează finanțarea ilegală a partidelor și spălare de bani săvârșite de un grup criminal organizat.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate telefoane, laptopuri, tablete, carduri bancare și sume de bani. Ancheta vizează fapte din septembrie – octombrie 2024, când persoane afiliate organizației „Șor” ar fi oferit bani pentru influențarea votului la alegerile prezidențiale și referendum. Ancheta continuă.