Percheziții CNA: Cine au fost favoriții rețelei lui Șor. Stoianoglo, cap de listă

Candidatul socialiștilor Alexandr Stoianoglo ar fi beneficiat de sprijinul penalului Ilan Șor în cadrul scrutinului din 20 octombrie. Informația reiese din imaginile făcute publice de CNA după perchezițiile desfășurate la Cimișlia și Comrat în dosarul de corupere a alegătorilor. Mai exact, într-un chat de pe aplicația Telegram, descoperit pe telefonul mobil ridicat în urma descinderilor, activiștii și susținătorii grupării criminale sunt îndemnați să voteze pentru unul dintre cei patru candidați sprijiniți de Șor: Alexandr Stoianoglo, Vasile Tarlev, Irina Vlah și Victoria Furtună.

 

Bună seara, reprezentanții organizațiilor primare. Cum a declarat în mesajul video președintele I.M.Șor, pe 20 octombrie noi trebuie să votăm pentru orice candidat propus mai jos:

1.Stoianoglo Alexandr

2.Tarlev Vasile

3.Vlah irina

4.Furtună Victoria”, se arată în mesaj.

 

Aminitm că, ofițerii CNA desfășoară percheziții la Cimișlia și Comrat în două cauze penale, pornite pe faptul coruperii electorale și finanțării ilegale a partidelor politice. Acțiunile vizează domiciliile și automobilele a șase persoane fizice, afiliate formațiunii controlate de fugarul Ilan Șor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA