Foto: mefedronă

Percheziție într-un oficiu din Chișinău. 9 kg de mefedronă, de peste 6 milioane de lei, ridicate

Oamenii legii au efectuat percheziții într-un oficiu din Chișinău, administrat de un bărbat de 42 de ani din Ceadîr-Lunga, care gestiona transportul de colete din Europa spre Republica Moldova. Astfel, a fost destructurată o rețea de introducere a drogurilor pe teritoriul țării noastre, prin intermediul transportatorilor de colete din UE.

În interiorul oficiului, polițiștii au depistat un colet cu recipiente metalice camuflate sub forma unor conserve de fructe. În interior se aflau droguri de tip mefedronă, în cantitate totală de 3 kilograme. Potrivit IGP, pentru a masca substanțele narcotice, în interiorul recipientelor erau amplasate prezervative umplute cu apă, pentru a creea impresia că conțin un produs alimentar lichid.

Coletele au fost transportate cu un autocar „Mercedes-Benz”, care a traversat frontiera prin punctul vamal Leușeni -Albița.

Ulterior, trei bărbați cu vârste de 21, 23 și 31 de ani, au preluat un alt colet, ce conținea 6 borcane cu încă 6 kilograme de mefedronă, aduse de un alt autocar prin același punct vamal. În momentul acțiunii, cu suportul mascaților de la „Fulger”, suspecții au fost reținuți.

În total, oamenii legii au ridicat 9 kilograme de mefedronă, cu o valoare estimată la peste 6 milioane de lei.

Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore. Mașina cu care se deplasau a fost ridicată în vederea sechestrării. Bănuiții riscă până la 15 ani de închisoare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA