Pensiile din Republica Moldova se indexează cu 6,84%, începând cu 1 aprilie. Pe lângă asta, fiecare pensionar va beneficia și de o majorare fixă în sumă de 51 de lei și 33 de bani. Astfel, pensia minimă pentru persoanele cu stagiu complet de cotizare va ajunge la 3 264 de lei, cu peste 200 de lei mai mult decât până acum. Iar în cazul celor care au muncit cel puțin 40 de ani, pensia minimă va constitui 3 525 de lei.
”Baza creșterii pensiilor se face în baza inflației, pentru că noi trebuie să ajutăm populația astfel încât, pensia să reflecte creșterea prețurilor. De aceea, indicele principal de creștere sau de indexare este anume inflația.”, a spus ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Cheltuielile estimate pentru majorarea prestațiilor sociale se ridică la peste două miliarde de lei. Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în Republica Moldova sunt aproximativ 672 de mii de pensionari. Dintre aceștia peste 530 de mii ridică pensii pentru limita de vârstă. Alți peste 94 de mii primesc pensii de dizabilitate, 12 400 pensii de urmaș. Iar pentru vechimea în muncă primesc pensii peste 23 de mii de prsoane. Potrivit CNAS, pensia medie în țara noastră este de 4.431 de lei.


