Pensia minimă pentru persoanele cu un stagiu de cel puțin 40 de ani, va fi majorată până la 3300 lei

Persoanele care au muncit cel puțin 40 de ani și primesc, în prezent, pensia minimă, vor beneficia de o majorare semnificativă a acesteia. Parlamentul a aprobat în două lecturi un proiect de lege care modifică sistemul public de pensii, stabilind o pensie minimă de 3300 de lei lunar pentru cei care îndeplinesc criteriul de vechime în muncă.

Această inițiativă vine în sprijinul pensionarilor care, în pofida unei activități îndelungate, primesc pensii reduse din cauza salariilor mici pe care le-au avut. Printre beneficiari se numără foști angajați din educație, agricultură, asistență socială și alte domenii esențiale ale economiei.

Pensionarii eligibili vor fi identificați automat prin Sistemul Informațional „Protecția Socială”, gestionat de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Astfel, majorarea pensiei se va face din oficiu, fără a fi necesară depunerea unei cereri la casele teritoriale de asigurări sociale.

Conform CNAS, în prezent, 30.611 pensionari din Republica Moldova au un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani și primesc pensii sub 3300 de lei.

Proiectul de lege a fost inițiat de un grup de deputați PAS.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA