Furnizorii de produse petroliere din Republica Moldova vor putea vinde carburanți care conțin și produse regenerabile, începând cu 1 ianuarie 2026. Guvernul, în acest sens, a aprobat un nou regulament care stabilește reguli clare pentru utilizarea biocarburanților, biolichidelor și combustibililor din biomasă.
Potrivit Ministerului Energiei, scopul acestui proiect este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și încurajarea folosirii energiei regenerabile în domeniul transporturilor.
În conformitate cu noul regulament, furnizorii de combustibili trebuie să respecte norme stricte privind durabilitatea biocarburanților. Se vor impune reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră între 50% și 80%, în funcție de tipul de combustibil. Și nu în ultimul rând, se vor lua măsuri pentru prevenirea utilizării nesustenabile a biomasei din păduri. Ministerul Energiei precizează că energia regenerabilă va fi integrată treptat în sectorul transporturilor.
„Regulamentul face parte din angajamentele Republicii Moldova de a respecta obiectivele stabilite în Planul Național Integrat privind Energia și Clima pentru perioada 2025-2030 și transpune directivele Uniunii Europene pentru promovarea energiei din surse regenerabile și a fost elaborat cu sprijinul Uniunii Europene și UNDP Moldova”, explică Ministerul Energiei.
Datorită acestor măsuri, va fi stimulată dezvoltarea industriei biocarburanților, atât pentru piața internă, cât și pentru export, conform Ministerului Energiei.