Studenții care doresc să-și continue studiile în țară vor putea depune dosarele începând cu data de 21 iulie. Admiterea se va face online atât pentru studiile de licență, cât și pentru cele de masterat.
Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, pentru a putea aplica online, absolvenții au nevoie de semnătura electronică.
”Anul acesta va fi online atât pentru cei care depun documentele la licență, cât și în premieră pentru cei care depun la master. Va începe pe data de 21 admiterea la universitățile noastre. Îi încurajăm pe toți să-ți ia din timp semnătura electronică ca să poată face rost pe sistemul disponibil pe admitere.md”, a spus Dan Perciun.
Conform datelor oficiale din 2024-2025, în Republica Moldova activează aproximativ 16 universități publice și 8 universități private.