Pavel Grigorciuc, unul dintre liderii Antifa, a fost achitat în dosarul privind organizarea dezordinii în masă

Pavel Grigorciuc, unul dintre liderii Antifa, a fost achitat în dosarul privind organizarea dezordinii în masă și încercarea împiedicării unor demonstrații pașnice. Potrivit hotărârii emise de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,  faptele inculpatului nu întrunesc elementele infracțiunii. Alături de Grigorciuc au fost achitate alte trei persoane.  În cazul a două persoane, procuratura anunță că va ataca decizia la Curtea de Apel Chișinău, însă nu precizează despre cine este vorba.

Decizia instanței a fost luată în data de 29 noiembrie. În sentință se menționeză că Pavel Grigorciuc este achitat și are dreptul la reparații. Grigoricuc a venit cu un comentariu pe Facebook în care a confirmat informația.

”Instanța de la Chișinău m-a achitat în cazul Antifa. Trei judecători au vorbit în unanimitate despre achitarea mea, reabilitarea și dreptul de a-mi restabili drepturile”, a scris acesta.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în sentință sunt vizate patru persoane, inclusiv fruntașul unui partid implicat în încercarea de împiedicare a unor demonstrații pașnice în primăvara lui 2012, consacrate aniversării a 94-a de la Unirea Basarabiei cu România. De asemenea, aceștia au fost achitați și pentru învinuirea de pregătire a dezordinilor în masă în 2014, anterior alegerilor parlamentare, persoanele militând împotriva asocierii Moldovei la Uniunea Europeană.

Totuși, procurorii PCCOCS consideră că din cei patru bărbați achitați de pedeapsă, doi dintre ei, cu rol de fruntași,  urmează să fie condamnați. Prin urmare, acuzatorii de stat vor contesta sentința la Curtea de Apel Chișinău.

Procuratura nu vrea să dea nume, pe motiv că nu este o decizie definitivă.

Potrivit legii penale, pentru faptele probate de oamenii legii, cei doi riscă o pedeapsă de până la 4 ani închisoare, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA