CNN

Patru piloți NASA vor studia eclipsa solară din 8 aprilie de la o înălțime de 15 mii de metri

Patru piloți NASA vor studia eclipsa solară din 8 aprilie de la o înălțime de 15 mii de metri. Vor utiliza două aeronave special echipate ale agenției pentru a se menține în umbra eclipsei timp de șapte minute.

 

Faptul că se vor afla la înălțime le va permite să efectueze o analiză mai detaliată decât ar fi fost posibilă de la nivelul solului, unde durata analizei ar fi fost limitată la patru minute.

Printre cei patru piloți se află Tony Casey, care este entuziasmat de misiune: „Abia aștept experiența de a fi acolo în acel moment și să văd cum umbra mă copleșește”. Acesta este responsabil pentru operarea instrumentelor care studiază eclipsa, scrie Digi24.

O cameră și un telescop, montate în partea inferioară a avionului, vor fi operate de Casey. Aceste instrumente vor capta imagini ale soarelui, care vor fi apoi analizate pentru a studia atmosfera solară și pentru a identifica asteroizi sau inele de praf care ar putea fi observate în apropierea soarelui.

Cu două ore înaintea eclipsei, cele două aeronave vor decola de la Ellington Field, situat în proximitatea centrului NASA din Houston, urmând să se îndrepte către Mexic. Zborul se va desfășura cu o viteză de 740 km/h, în timp ce eclipsa se va deplasa cu 2500 km/h. Această viteză combinată cu altitudinea la care se vor afla avioanele va permite observarea eclipsei pentru o durată mai lungă decât ar fi posibil de la nivelul solului. Eclipsa va fi vizibilă în partea dreaptă a aeronavelor, iar Casey va opera camera, realizând fotografii cu zoom asupra diferitelor secțiuni ale soarelui.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA