Patru bărbați, cu vârste între 36 și 47 de ani, originari din Anenii Noi, Cahul, Telenești și Chișinău, au fost trimiși în judecată pentru organizarea migrației ilegale în Cehia, Slovacia și România până în anul 2022. Grupul infracțional fabrica pașapoarte și permise de conducere false. Prețul unui document falsificat – 3.200 lei.
Ancheta, condusă de procurorii PCCOCS, a fost facilitată de infiltrarea investigatorilor sub acoperire, care au deconspirat schema ilegală. Perchezițiile efectuate la membrii grupului au dus la ridicarea a peste 30 de pașapoarte străine false, fotografii, file de pașapoarte și echipamente utilizate pentru falsificarea documentelor.
Printre cei inculpați se numără organizatorul schemei, tehnicianul care producea documentele false și doi intermediari. Doi dintre ei au antecedente penale pentru infracțiuni similare.
Conform Codului penal, cei patru riscă o amendă de până la 67.500 lei sau între 5 și 7 ani de închisoare. Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) urmează să pronunțe o hotărâre, inculpații beneficiind de prezumția nevinovăției până la o sentință finală.
Aceasta nu este prima acțiune de acest tip. În aprilie 2024, procurorii PCCOCS au trimis în judecată alți trei inculpați acuzați de fabricarea buletinelor românești false pentru solicitanți plecați în Belgia.