Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist rămân uniți în Blocul „Împreună” la parlamentare

Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist rămân uniți în Blocul „Împreună” la parlamentare, după plecarea CUB, LOC și a Platformei DA. Anunțul a fost făcut de președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, în cadrul unei conferințe de presă.

”Noi nu putem renunța pe motiv că am fost trădați. Noi, astăzi, suntem mai uniți ca niciodată, chiar dacă suntem mai puține entități.Platforma DA a deciz să facă ceva comod. Liderul Platformei DA, Dinu Plîngău, nu a avut maturitatea necesară. Aceste decizii au îngustat, cu regert, bazinul pro-european. Aceste decizii vor face ca multă lume să stea acasă”, a declarat președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor.

Din Blocul ”Împreună” au făcut parte cinci formațiuni. Liga Orașelor și Comunelor a anunțat retragerea din Blocul Politic „Împreună” pe motiv că PAS ar încerca absorbția pe listele sale a mai multor personalități și formațiuni.

Ulterior, Platforma Demnitate și Adevăr a fost exclusă din Blocul „Împreună”. S-a întâmplat după anunțul formațiunii că nu va participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie și că va susține Partidul Acțiune și Solidaritate în cadrul unui parteneriat politic.

Iar Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a părăsit blocul încă înaintea alegerilor prezidențiale din anul 2024. Atunci, președintele CUB, Igor Munteanu, a declarat că motivul este ”jocurile de culise”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA