Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a mulțumit alegătorilor pentru încredere și spune că PN va reprezenta poporul în noul Parlament. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, după ce rezultatele preliminare arată că Partidul Nostru ar urma să ajungă în noul Legislativ, având 6 locuri.
„Avem rezultatele pe care le avem. Am presupus că rezultatele vor fi puțin mai bune, dar le mulțumim cetățenilor pentru încredere. Partidul Nostru având tribună în Parlamentul Republicii Moldova este clar că va reprezenta toți cetățenii așa cum am promis. Noi vom demonstra o politică corectă, o politică curată și vom face tot posibilul să schimbăm lucrurile în țară spre bine.
Va fi prima experiență a Partidului Nostru în viitorul Parlament. Sunt sigur că va fi doar cu plus pentru toți cetățenii”, a declarat Usatîi.
Pe 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. După procesarea a 99,78% din procesele-verbale, rezultatele preliminare ale scrutinului arată că PAS, Blocul Electoral Patriotic, Blocul Alternativa, Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă se vor regăsi în următorul Legislativ.
După procesarea a 99,78% din procesele-verbale, PAS a obținut 50,14% din voturi. Urmează Blocul Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, cu 24,20%. Pe locul trei se clasează Blocul Electoral „Alternativa”, cu 7,97%. Partidul Nostru – 6,21%, PPDA – 5,62%.