Partidul Acțiune și Solidaritate a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Ulterior, toți candidații de pe lista PAS au mers la Teatrul Național de Operă și Balet ” Maria Bieșu”. Acolo, aceștia au semnat personal în lista de canidați, conform procedurii.
Duminică, 20 iulie, a avut loc și ședința Consiliului Național Politic al Partidului Acțiune și Solidaritate. A fost votată lista PAS pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Printre cei care vor fi cap de listă se numără președintele formațiunii Igor Grosu, premierul Dorin Recean, vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, dar și vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita.
”Mulțumesc acestor oameni că au decis să pună umărul pentru a menține Moldova pe calea cea dreaptă. Ne-am unit pentru că lucrurile care ne unesc sunt mai puternice decât cele care ne deosebesc. Oameni din sănătate, educație, sport, cultură, afaceri, agricultură, din serviciul public, oameni din diplomație, din administrația publică locală, moldoveni din diasporă – ne-am unit cu tot ce avem mai bun în noi pentru ca Moldova să câștige”, a declarat președintele PAS, Igor Grosu.