Participarea la alegeri: CEC publică regulile și avertizează cu privire la sancțiuni

Fotografierea sau filmarea buletinului de vot completat este interzisă. Persoanele care nu se vor conforma, vor fi sancționate, avertizează Comisia Electorală Centrală.

În contextul turului II al alegerilor prezidențiale, care se va desfășura în această duminică, reprezentanții CEC reamintesc care sunt regulile de participare la scrutin.

Fotografiarea ori expunerea publică a buletinului de vot completat se sancționează cu amendă de până la 1 500 de lei.

Scoaterea neautorizată a buletinului înmânat pentru votare din loculul secției de votare sau transmiterea de către alegător a buletinului de vot unei persoane terțe se sancționează cu amendă de până la 7 500 de lei.

Totodată, CEC reiterează că oferirea și primirea de bani pentru influențarea votului se sancționează cu amendă de până la 57 500 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

În context, cetățenii sunt îndemnați să raporteze oice frauda la numărul unic 112.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA