Parlamentul României a adoptat o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului României a adoptat o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest. Textul proiectului a fost agreat cu Ministerul Afacerilor Externe de la București.

Prin această rezoluţie, Parlamentul României îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei. Totodată, susţine adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina, ţinând cont de „eforturile şi progresele clare şi substanţiale înregistrate de cele două state în implementarea recomandărilor” CE, precum şi de angajamentul Uniunii pentru sprijinirea acestor ţări în parcursul european.

Parlamentul face apel la continuarea sprijinului european pentru avansarea parcursului european al Georgiei, inclusiv prin acordarea statutului de stat candidat la aderare, „ţinând cont de orientarea clar pro-europeană a cetăţenilor acestui stat”. Parlamentul român „încurajează” continuarea eforturilor Georgiei în vederea implementării recomandărilor Comisiei Europene.

De asemenea, Legislativul de la Bucureşti subliniază necesitatea unui angajament sporit din partea UE pentru asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii în Vecinătatea sa Estică, precum şi în vederea „dezvoltării tuturor dimensiunilor conectivităţii statelor din regiune” cu Uniunea Europeană.

Parlamentul îşi reafirmă sprijinul pentru avansarea procesului de extindere în Balcanii de Vest „pe baza meritelor candidaţilor în îndeplinirea angajamentelor asumate, a ataşamentului faţă de valorile europene şi a unei opţiuni strategice pro-europene clare”.

Conform rezoluţiei, Parlamentul îşi reiterează disponibilitatea de a coopera şi de a acorda sprijin Parlamentelor statelor candidate şi potenţial candidate pentru avansarea proceselor de aderare, scrie agerpres.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media