Parlamentul Republicii Moldova celebrează 34 de ani de activitate. În acest interval, Parlamentul a convocat 2.106 ședințe plenare și a adoptat un total de 13.590 de acte normative.
Conform datelor oficiale, în cei 34 de ani de funcționare, Parlamentul a aprobat 15 legi constituționale, 6.381 de legi organice și 115 legi ordinare. De asemenea, au fost adoptate 7.079 de hotărâri.
Pentru a marca această aniversare, Parlamentul va organiza evenimentul „Ziua Ușilor Deschise”, astăzi, începând cu ora 13:00. Vizitatorii vor avea ocazia să participe la tururi ghidate, expoziții tematice. De asemenea, vor fi organizate activități interactive destinate tuturor categoriilor de vârstă.
Începând cu 23 mai 1991, Parlamentul Republicii Moldova poartă acest nume, după ce Sovietul Suprem, instituția legislativă a fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, a fost transformat într-un organ democratic al Republicii Moldova, în urma primelor alegeri libere.