Parlamentul Republicii Moldova a stabilit oficial data alegerilor parlamentare. Proiectul de hotărâre a fost adoptat în ședința de astăzi a Legislativului, prin care s-a stabilit că scrutinul va avea loc pe data de 28 septembrie 2025.
Documentul a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS) și are drept scop respectarea termenelor legale pentru desfășurarea procesului electoral într-un cadru democratic, transparent și eficient.
Conform legislației în vigoare, alegerile parlamentare trebuie să fie organizate în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau dizolvarea Parlamentului precedent.
De asemenea, data alegerilor trebuie stabilită prin hotărâre parlamentară, cu cel puțin 70 de zile înainte de ziua scrutinului.
Ultimele alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova au avut loc pe 11 iulie 2021. La acea dată, cetățenii au ales componența legislativului — Parlamentul de legislatura a XI-a. Rezultatele scrutinului au fost validate de către Curtea Constituțională printr-o hotărâre emisă pe 23 iulie 2021, confirmând mandatele deputaților aleși.