Parlamentul European se reuneşte marţi în sesiune constitutivă

Parlamentul European se reuneşte marţi în sesiune constitutivă. Principalele puncte ale agendei sunt alegerea conducerii acestei instituţii şi supunerea la vot a propunerii ca Ursula von der Leyen să primească un nou mandat de preşedintă a Comisiei Europene.

 

În prima zi a sesiunii, cei 720 de eurodeputaţi îl vor alege pe viitorul preşedinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate. Malteza Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European (PPE), are toate şansele de a obţine un nou mandat.

Tot marţi vor fi aleşi cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European. Este de aşteptat ca majoritatea dintre aceştia să fie reprezentanţi ai PPE, ai social-democraţilor (S&D) şi ai liberalilor (Renew), grupuri politice care împreună au 401 eurodeputaţi, scrie agerpres.

Miercuri dimineaţă, Parlamentul European va face o declaraţie despre necesitatea continuării sprijinului UE pentru Ucraina.

Eurodeputaţii se vor pronunţa prin vot joi pentru a valida sau nu al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene. Acest vot de confirmare se va desfăşura pe 18 iulie la ora locală 13:00 (11:00 GMT), după ce dimineaţă Ursula von der Leyen va face o declaraţie în plenul PE.

Pentru a fi aleasă preşedintă a Comisiei Europene, politiciana germană în vârstă de 65 de ani are nevoie de voturile a cel puţin 361 dintre cei 720 de eurodeputaţi.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media