Parlamentul a votat reforma Restart ce prevede eliminarea Direcțiilor raionale de învățământ

Parlamentul a votat, în primă lectură, proiectul de lege privind reforma Restart în educație, care prevede înlocuirea direcțiilor raionale de învățământ cu Agențiile Teritoriale pentru Educație, aflate în subordinea ministerului de resort. În timp ce autoritățile dau asigurări că reforma va reduce influența politică la nivel local și va eficientiza administrarea școlilor, opoziția parlamentară critică dur proiectul și susține că se încearcă preluarea controlului politic asupra instituțiilor de învățământ.

,,Ce o să facă aceste ATE-uri. O să administreze rețeaua, o să facă managementul instituțional, o să asigure calitatea rezultatelor, o să aibă un cuvânt de spus pe zona de resurse și finanțe, pe zona de componentă raională. O să aibă responsabilitatea pe incluziune și siguranță mai pronunțată. Și ne dorim procese administrative mai digitalizate și mult mai coerente”, a afirmat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Responsabilii din educație dau asigurări că noua reformă va avea un impact pozitiv asupra elevilor.

,,Pentru elevi, obiectivul major este să asigurăm șanse mai egale, evident că nu o să ne reușească imediat, asta nu-i un proces care produce rezultate într-un an de zile, dar obiectivul este pe termen lung. Este să asigurăm educație de calitate. Pentru părinți ar trebui să aducă mai multă claritate. Cine până la urmă este responsabil”, a mai spus Dan Perciun.

Opoziția parlamentară a criticat proiectul prezentat de ministrul Educației și a declarat că reforma nu este suficient de argumentată.

,, Cum se pliază această reformă de crearea a 35 de Agenții Teritoriale cu Reforma Administrației Publice Locale? Noi înțelegem că este un fel de antireformă păstrând 35 de agenții în locul la 5 sau 10 raioane?”, a precizat Ion Chicu, deputatul fracțiunii ,,Alternativa”.

,,Mulțumesc pentru întrebare. Nu m-aș fi așteptat să vă conving, cred că ar fi nesperată aceast efect. Ceea ce ne propunem este să asigurăm o administrație uniformă a sistemului. Asta înseamnă decizii luate pe criterii similare pe întreg teritoriu Republicii Moldova pentru ca să reducem din decalaj”, a subliniat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Opoziția parlamentară mai acuză Ministerul Educației că, prin această reformă, încearcă să preia controlul politic asupra instituțiilor de învățământ.

,,Ați centralizat asistența socială, ați lăsat APL-urile fără bani și fără asistență socială. Ați spus oamenii șefi de direcție asistență socială. Ați centralizat sănătatea, reforma lui Nemerenco, ați pus șefi de spitale oameni apropiați politic și fix același lucru doriți. Cu această reformă se va produce nu doar diasporizarea Republicii Moldova că vor pleca și mai mulți cetățeni peste hotare, dar se va chișinăuizare, adică și mai mulți copii vor veni la Chișinău”, a adăugat Vlad Batrîncea, deputat al fracțiunii PSRM.

De cealaltă parte, autoritățile dau asigurări că obiectivul general al proiectului este asigurarea accesului la educație de calitate pentru toți copiii din țară. Agențiile vor fi conduse de directori selectați prin concurs și numiți într-o funcție de demnitate publică pentru un mandat de cinci ani. Funcționarii actualelor direcții raionale și municipale de învățământ vor putea fi transferați în posturile vacante din cadrul noilor agenții. Reforma nu vizează instituțiile de educație timpurie, învățământul extrașcolar și nici instituțiile de învățământ din autonomia găgăuză.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA