Doar locul, o fântână părăsită și câteva urme ale râului Cubolta mai amintesc de casa în care s-a născut și a copilărit Pantelimon Halippa. Istoria acestui „apostol al Unirii” pare uitată intenționat. În sat, un bust ridicat în centrul localității și numele gimnaziului sunt singurele semne de recunoaștere. Prea puțin, însă, pentru o personalitate de o asemenea valoare, scrie Nordnews.md.
Notă din memoriile lui Pan Halippa
„M-am născut în 1883, la 1 august, deci, peste 3 luni împlinesc 90 de ani și-mi pare bine că mai sunt chemat să particip la viața obștească a țării. M-am născut în satul Cubolta, din județul Sorocii. Satul este așezat pe ambele maluri ale râușorului Cubolta, un afluent al Răutului, care se varsă în Nistru. Satul este pomenit cu seliștea lui de prin secolul XVII, așezat lângă podul Dobrii, pe drumul mare dintre Soroca și Iași, și oamenii sufereau mult din cauza cazacilor care băteau acest drum.”
De casa în care s-a născut și a copilărit Pantelimon Halippa ne amintește doar locul, o fântână părăsită și ce-a mai rămas din râul Cubolta, martor al unei istorii uitate cu premeditare. În memoria acestui „apostol al Unirii” a fost înălțat un bust în centrul satului, iar gimnaziul din localitate îi poartă numele – prea puțin, însă, pentru o asemenea personalitate.
Prin anii ’90 a făcut o vizită fiul lui Pantelimon Halippa, Nicolae-Radu Halippa. Din spusele colegilor, am înțeles că, cu regret, a fost primit cu răceală. Nu i-au adresat nici întrebări. Dumnealui a vorbit ceva despre Pantelimon Halippa, după care, văzând această atitudine, a plecat cu un amar în suflet, a povestit Ana Podlisnic, directoarea Gimnaziului „Pan Halippa”, s. Cubolta, r. Sângerei.
Notă din memoriile lui Pan Halippa
„Neplăcută mi-a fost învăţătura la şcoala parohială de peste iaz, pentru că învăţătorul, Gheorghe Bârcă şi preotul Xenofont Nicolaev ne învăţau numai în limba rusească şi noi, copiii, nu înţelegeam nimica. Memorizam cuvinte în ruseşte, rugăciunile în slavoneşte şi eram mereu pedepsiţi cu urecheli, cu bătăi la palmă cu linia şi cu îngenuncheri.”
După ce a urmat școala primară din Cubolta și cea spirituală de la Edineț, tânărul Halippa s-a înscris, în 1904, la Seminarul Teologic din Chișinău. A participat la greva generală a studenților din Rusia Țaristă, organizată în spijinul primei revoluții Ruse, din 1905.
Un an mai târziu, în 1906, Pantelimon Halippa contribuie la apariția primului număr al ziarului „Basarabia”, care a fost cea dintâi publicație în limba română și cu grafie latină, tipărită la Chișinău.
În toamna anului 1908, fiind susținut de Constantin Stere, urmează cursurile Facultății de Litere a Universității din Iași. În acea perioadă a colaborat la „Viața Românească”, iar în 1913 a revenit la Chișinău. Aici a condus revista „Cuvânt moldovenesc”, unde își publica poeziile.
În cuibul copilăriei mele, Pan Halippa
Am revăzut, în astă vară,
Mănoasă vale a Cubolții,
Cu apa-i dulce din izvoară,
Si țăra ca negreața nopții.
Poemul a fost scris în satul Cubolta, în august 1913. Iată v-am dat acest poem, acest fragment din poemul pe care îl publică Halippa în „Cuvânt moldovenesc” – revistă, nu ziar. Deci, a colaborat la presa din Basarabia de la începutul secolului al XIX-lea, încă atunci, când presa aceasta apărea în Imperiul Rus. Dar cea mai mare importanță pentru dezvoltarea presei în Basarabia, Pan Halippa a avut o în momentul când începe să colaboreze cu revista „Viața Basarabiei”, a relatat Maria Șleahtițchi, doctor habilitat în filologie, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău.
În 1917, Pan Halippa devine vicepreședinte al Sfatului Țării. Pe 27 martie 1918 votează Unirea Basarabiei cu România, iar în noiembrie 1918 e ales președinte al Sfatului Țării. La 1 decembrie 19018, este prezent la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
A fost permanent pe baricade, permanent în activități politice și activități culturale, naționale, publicistice. A fost o personalitate polivalentă și a căutat să întruchipeze toate artele, toate genurile acestea de activitate culturală pe care le-a adus și epoca modernă. Pan Halippa este modelul de personalitate enciclopedică. Iată, în felul acesta s-a interesat și de muzică, și de arte. Publicistica a stăpânit-o, în desăvârșire poezia, dar cea mai frumoasă operă a sa este opera politică, operă politică care a însemnat constituirea Sfatului Țării în Basarabia, a relatat Ion Negrei, istoric.
După Marea Unire, Pantelimon Halippa a fost deputat, apoi ministru în câteva guverne.
În perioada decembrie 1919–martie 1920 a fost numit ministru secretar de stat pentru Basarabia în guvernul Vaida-Voevod,
iar în iunie 1927 – ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Barbu A. Știrbey.
Între noiembrie 1928–iunie 1930 a fost ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor în guvernul Iuliu Maniu,
Iar în 1930, timp de cinci luni, a condus Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale.
Dânsul era conștient de faptele pe care le făcea nu le făcea întâmplător, nu le făcut așa. Avea un proiect structurat de viață națională, culturală, politică. Era conștient de ceea ce fac alte popoare și voia ca și românii din Basarabia, și nu doar românii din Basarabia, a susținut și elementele alogene din Basarabia, a avut bun prieten în mediul minoritarilor din Basarabia și i-a susținut pe aceștia în începuturile lor culturale, literare și așa mai departe, a povestit Ion Negrei, istoric.
După instaurarea regimului comunist în România, Pan Halippa a fost exclus din Academie.
În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 este arestat. Urmează doi ani de detenție în închisoarea de la Sighet.
Interesant și trist, și valabil: pentru majoritatea demnitarilor care au ajuns aici, inclusiv Pantelimon Halippa, este faptul că n-au avut parte de un proces sau de o condamnare, că ajung practic la închisoare în mai 1950 și abia în 1951 este Pantelimon Halippa internat administrativ pentru 24 de luni, deci abia peste un an primește un act oficial, în baza căruia este internat administrativ, a mărturisit Annamaria Bobrovszky, educatoare muzeală la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
A fost o închisoare mică, dar rata mortalității a fost printre cele mai mari tocmai datorită condițiilor foarte grele de încarcerare. Închisoarea din Sighet a fost una de exterminare lentă. Practic, asta înseamnă că deținuții n-au văzut, n-au avut loc execuții propriu-zise, ci nivelul de trai era îngreunat în așa fel încât să grăbească procesul natural al morții. Frigul, foamea și izolarea. Deci, majoritatea celulelor erau doar de o singură persoană. Deținutul avea un pat, o saltea de paie, cu o găleată pentru apă, una pentru toaletă, și cam atât. Erau ținuți în frig, înfometați, nu exista ajutor medical și, dacă se îmbolnăveau, exista un medic consultant al închisorii, Iosif Lungu, dar el spunea mereu: „Lăsăm natura să lucreze”.
În 1952, la cererea Moscovei, Pantelimon Halippa este predat autorităților sovietice. Pe 22 iunie 1952, Tribunalul Militar al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti l-a condamnat la 25 de ani de muncă forțată. Își va petrece următorii ani într-un lagăr din Siberia, în condiții de detenție inumane.
În 1955, fostul președinte al Sfatului Țării este returnat României și închis din nou, la Aiud, până în 1957.
În cuibul copilăriei mele, Pan Halippa
Și mă izbesc cu-a mea gândire
De-o singură dorință vie:
Să mă întorc din rătăcire
La cuibul de copilărie.
Până la sfârșitul vieții, Pantelimon Halippa nu a renunțat la luptă. A cerut, inclusiv președinților din „lumea liberă” – de Gaulle, Nixon – dreptate pentru Basarabia.
A murit în 1979, la vârsta de 95 de ani, cu gândul la o Românie reîntregită. Abia în 1990, după căderea regimului comunist, Academia Română l-a readus printre membrii săi.
Este greu de definit cum ar fi arătat țara noastră sau viitorul țării noastre, dacă aceste personalități nu ar fi ajuns la închisoare. Cu siguranță, am pierdut niște oameni valoroși și o elită politică, care poate nici de atunci nu s-a regenerat în totalitate, să spunem așa. Deci, de oameni, ă, cu o verticalitate deosebită, a relatat Annamaria Bobrovszky, educatoare muzeală la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
– Dacă ați putea adresa o întrebare lui Pan Halippa, care ar fi aceasta?
– Gândindu-mă la replica pe care a dat-o Petre Țuțea când a ieșit de la îchisoare, l-aș întreba, dacă a meritat tot efortul lui?
– Cum credeți a meritat?
– Eu, care beneficiez: a meritat. Nu știu ce ar spune el, care a suferit, a împărtășit Maria Șleahtițchi, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău.
Întrebarea care i-aș pune-o, l-ar fi durut foarte mult. Ar fi: Cum s-a ajuns la aceea că ceea ce a zidit cu atâta sudoare, muncă, sârguință, ardoare s-a prăbușit atât de repede. Am în vedere România Mare, a împărtășit Ion Negrei, istoric.
Atâta timp cât nu știm să ne prețuim valorile și oamenii care au trasat bunul mers al lucrurilor, vom continua să rătăcim prin istorie.
