Panică în rândul susținătorilor lui Șor cu carduri MIR. Au datorii la Promsveazbank

Sute de susținători ai blocului „Victoria”, format din partide afiliate fugarului Ilan Șor, s-au trezit cu datorii pe care urmează să le achite băncii ruse Promsveazbank. Potrivit mesajelor primite de redacția deschide.md, aceștia au fost informați că, începând cu 1 noiembrie, trebuie să ramburseze un credit obținut anterior.

 

Limita dumneavoastră de credit a fost epuizată. Termenul primei plăți va începe de la 1.11.2024. Pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o penalitate de 0,1%”, se arată în mesajele primite.

După ce au primit mesajul, speriați, oamenii au început să-i sune pe curatorii săi din cadrul blocului, însă aceștia au refuzat să-i ofere un răspuns clar, mai scrie sursa citată.

Am primit un mesaj, precum că avem datorii pe care trebuie să le plătim. Nu este în regulă ce se întâmplă. Ne-au promis una, dar vedem cu totul altceva. Am căzut în capcană. Nu ne-am așteptat la așa ceva”, ne-a declarat o femeie dintr-o localitate din nordul Republicii Moldova.

Aceeași situație a fost înregistrată și la Sud.

Ieri a venit un mesaj că am un credit de achitat, iar pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalități. Nu știu ce să fac cu aceasta. Am sunat de câteva ori pe reprezentanții blocului, dar nimeni nu răspunde. Nu înțeleg de ce se comportă așa cu noi? Au promis una, dar vedem altceva. Sunt șocat. Eu și consătenii suntem îngrijorați și nu știm ce să facem. Ce va fi mai departe”, a spus un bărbat din Cahul.

Nu înțeleg nimic. Ce fel de credite? Am doi copii. Șor ne-a promis „munți de aur”, dar vedem că pe numele nostru sunt scrise niște credite. Toți sunt panicați. Nu știm ce să facem. Nimeni din blocul „Victoria” nu răspunde la apeluri, nici măcar la oficiul central. Și-au „băgat piciorul” în noi. Cum trebuie să achit acum acest credit? Am vreo 10 cunoscuți care au aceeași situație. Nu cunoaștem ce să facem”, a adăugat un bărbat din Găgăuzia.

De menționat că Promsveazbank, aflată sub sancțiuni internaționale, este utilizată de gruparea „ȘOR” și așa-zisa organizație „Eurasia”, în spatele căreia se află serviciile speciale ruse, pentru a crea cardurile MIR care sunt eliberate masiv cetățenilor Republicii Moldova cu scopul de a-i corupe. Astfel, oamenii primesc lunar sume de bani în calitate de „ajutor”. În realitate, gruparea „ȘOR” cere în schimb ca oamenii să participe la diverse acțiuni de protest, precum și să voteze împotriva referendumului privind integrarea în UE, dar și să susțină candidații lui Șor la alegerile prezidențiale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA