PA și PCCOCS vor fi lichidate. Cum se va numi noua instituție și cine o va conduce

Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi lichidate și reorganizate într-o nouă instituție – Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Proiectul de lege care prevede această reformă a fost înregistrat în Parlament și prezentat de deputatul PAS, Igor Chiriac.

 

Procurorul general va desemna conducerea interimară a noii instituții, iar Consiliul Superior al Procurorilor va avea un rol esențial în aprobarea modificărilor structurale și organizatorice.

„PA și PCCOCS vor fi lichidate. Va fi o perioadă în care procurorul general va desemna o persoană interimară care va asigura interimatul funcției de șef al noii procuraturi create”, a anunțat deputatul PAS Igor Chiriac.

Potrivit proiectului, Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate va putea avea oficii teritoriale, înființate la propunerea procurorului-șef și cu acordul Consiliului Superior al Procurorilor. De asemenea, instituția va avea o unitate de comunicare și o pagină web oficială pentru asigurarea transparenței.

Reorganizarea urmărește consolidarea luptei împotriva corupției și crimei organizate prin centralizarea resurselor și sporirea eficienței. În termen de 30 de zile de la începerea activității, toate bunurile, arhivele și dosarele de la Procuratura Anticorupție și PCCOCS vor fi transferate către noua instituție.

Ministerul Justiției a propus fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS.  Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, a declarat ulterior că propunere nu răspunde provocărilor actuale în lupta împotriva corupției. Ea a menționat că odată cu posibila fuziune dintre Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, funcția sa ar putea dispărea. Acest lucru ar însemna sfârșitul carierei sale de procuror, spune Dragalin.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA