Procuratura Anticorupție își va extinde echipa cu 54 de noi funcții, urmare a deciziei de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor.
Despre aceasta instituția a anunțat într-un comunicat de presă, precizând că astfel s-ar ajunge la un total de 198 de angajați.
Cele 54 funcții sunt atribuite pentru formarea unui aparat al Procuraturii Anticorupție, cu servicii de resurse umane, finanțe, contabilitate, achiziții publice.
De asemenea, va fi majorat numărul de ofițeri detașați din alte instituții, care, pentru prima dată în istoria instituției, vor efectua direct măsuri speciale de investigații în cauze de corupție de nivel înalt.
Procurorul-Șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, va propune Procurorului General interimar un nou Regulament al Procuraturii Anticorupție cu o nouă organigramă care reflectă această structură modificată și fortificată.
„În scurt timp, Procuratura va anunța concursuri pentru noile funcții vacante în cadrul Procuraturii Anticorupție”, a mai precizat instituția.
Numărul total a funcțiilor de procuror rămâne neschimbat – 59 procurori.
De asemenea, Procuratura Anticorupție atrage atenția asupra necesității asigurării acesteia cu un sediu nou.
Reamintim că anterior Procuratura Anticorupție a raportat că în 2023 a trimis în judecată 300 de dosare, dintre care o sută au vizat infracțiuni de corupție în sfera publică. Procurorul-șef a declarat că Republica Moldova a făcut progrese semnificative în combaterea corupției, pe parcursul anului trecut, dar a atestat că dosarele se examinează lent, pentru că angajații instituției pe care o conduce au un volum mare de muncă, iar o soluție ar fi suplinirea personalului și un sediu încăpător.
Una dintre condițiile pe care ar trebui să le întrunească clădirea ține amplasare în centrul Capitalei în apropierea sediului Procuraturii Generale de pe bulevardul central și al Judecătoriei Chișinău, cu sediul la Buiucani, dar și al Curții de Apel Chișinău din sectorul Botanica, unde procurorii anticorupție reprezintă acuzarea. De asemenea, clădirea pe care o caută Veronica Dragalin și colegii săi ar trebui să aibă suprafața de minim 1500 m2, pentru ca să încapă aproximativ 200 de angajați și trebuie să aibă locuri de parcare și o intrare separate, care să poată fi securizată.
CITEȘTE ȘI: Epopeea sediului pentru procurori