foto:diez.md

„Originea crizei nu este la Chișinău”. Președinția răspunde acuzațiilor liderului separatist privind tranzitul de gaze

Autoritățile Republicii Moldova au fost și rămân deschise față de livrările de gaze naturale către malul stâng al Nistrului, respectând mereu cadrul legal existent. Acesta este răspunsul oficial al președinției la declarațiile recente ale liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a acuzat Chișinăul de blocarea tranzitului de gaze naturale către regiunea transnistreană.

Așa cum a menționat și Președinta Maia Sandu în conferința de presă recentă, Chișinăul nu se opune și niciodată nu s-a opus livrărilor de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, în condițiile legale existente. Dimpotrivă, autoritățile de la Chișinău au oferit și continuă să ofere toate posibilitățile pentru ca acest lucru să fie realizat cât mai rapid”, a declarat Igor Zaharov, purtătorul de cuvânt al Președintei Maia Sandu.

Liderul separatist acuză Chișinăul că blochează intenționat procesul de livrare a gazelor, invocând existența unui pretins furnizor – „o companie moldovenească care deține licența necesară pentru transportul și distribuția gazului”. Potrivit acestuia, compania respectivă ar fi pregătită să asigure livrările, însă întâmpină o opoziție din partea oficialilor moldoveni în scopul „agravării crizei energetice din regiune”.

Reprezentantul administrației prezidențiale a subliniat că declarațiile lui Krasnoselski reprezintă o distorsionare a realității, subliniind că unica companie care ar putea realiza acest lucru este Moldovagaz.

„Este un fapt bine cunoscut că singura companie abilitată să livreze gaze naturale în regiunea transnistreană este Moldovagaz, unde Gazprom deține pachetul majoritar de acțiuni. Originea crizei nu este la Chișinău, ci la Moscova, care trebuie să vină cu soluții reale pentru această problemă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Amintim că tot astăzi, viceprepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a făcut apel către pretinsele autorități din stânga Nistrului să se abțină de la lansarea falsurilor și să permită Chișinăului să ofere ajutorul necesar cetățenilor din regiune.

În numele autorităților Republicii Moldova, suntem gata să oferim tot ajutorul concetățenilor noștri din stânga Nistrului. Avem o singură solicitare către Tiraspol: Dacă nu vreți să ne cereți ajutorul, lăsați-ne să vă ajutăm”, a subliniat Serebrian.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA