Oligarhul fugar Ilan Șor își păstrează influența la Orhei. Candidatul independent Ramiz Ansarov, susținut din umbră de Șor, a câștigat alegerile locale din municipiu. Potrivit datelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală, în turul doi al scrutinului, Ansarov a acumulat 4.681 de voturi, echivalentul a 57,88%, în timp ce contracandidatul său, Sergiu Aga, desemnat de Liga Orașelor și Comunelor, a obținut 3.407 voturi sau 42,12%. În același timp, la Taraclia, victoria i-a revenit Ecaterinei Iacobciuc, candidata Partidului Socialiștilor.
Alegerile din Orhei și Taraclia au fost organizate după demisia foștilor primari, asociați cu Ilan Șor.
În 2025, Ramiz Ansarov a candidat la alegerile parlamentare pe lista partidului „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah. Formațiunea făcea parte din Blocul Patriotic, cu orientare pro-rusă. Comisia Electorală Centrală a exclus partidul din cursa electorală pe fondul suspiciunilor privind finanțarea ilegală și coruperea alegătorilor prin rețele asociate lui Ilan Șor. Anterior, Ansarov a activat în cadrul Poliției de Frontieră. În 2018, acesta a fost concediat pentru prejudicierea imaginii instituției și a statului. Atunci, presa a scris că, în timpul unei deplasări de serviciu în Ungaria, Ansarov ar fi luat produse dintr-un magazin de parfumuri fără să le achite. El a respins acuzațiile și a declarat că a fost înlăturat din funcție deoarece devenise o persoană incomodă pentru sistem.
Contracandidatul său, Sergiu Aga, este preot, director al Asociației Umanitare „Filantropia Creștină” și consilier raional la Orhei din partea Partidului „Voința Poporului”. Anul trecut, acesta a candidat și pentru funcția de deputat pe lista Ligii Orașelor și Comunelor.
La Taraclia, pentru funcția de primar au concurat candidatul independent Alexandr Borimecicov și candidata PSRM, Ecaterina Iacobciuc. Victoria i-a revenit acesteia din urmă, care a fost votată de 1.691 de alegători, adică 51,23%. Borimecicov a acumulat 1.610 voturi sau 48,77%.
Alexandr Borimecicov conduce Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare și filiala din Taraclia a Universității Bulgare „Anghel Kîncev”. În perioada 2022–2023, el a deținut funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Taraclia.
Ecaterina Iacobciuc conduce organizația teritorială a Partidului Socialiștilor din Taraclia și, din 2015, este primărița satului Novosiolovca. În 2024, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că aceasta a încălcat regimul conflictelor de interese după ce și-a numit mama într-o funcție din cadrul Casei de Cultură din localitate.
Turul doi al alegerilor a avut loc și în comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni. Pentru fotoliul de primar au concurat Diana Nastas, candidata Platformei Demnitate și Adevăr, și Valentina Merla, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate. Diana Nastas a obținut 1.029 de voturi, adică 61,18%, în timp ce Valentina Merla a acumulat 653 de voturi sau 38,82%.
Analistul politic Anatol Țăranu susține că viitorii primari ai Orheiului și Taracliei reprezintă forțe pro-ruse, ceea ce demonstrează că Moscova își menține influența în aceste localități importante pentru Republica Moldova. Potrivit lui, chiar dacă Ilan Șor și Kremlinul nu au avut candidați proprii, forțele pro-ruse și-au unit eforturile pentru a conserva influența politică a Moscovei și a lui Șor.
,,Cu siguranța putem să admitem în aceste alegeri într-un fel au votat și au fost mobilizați la vot adepții grupării Șor, care nu a avut nemijlocit un candidat la aceste alegeri”, a afirmat Anatol Țăranu.
La rândul său, analistul politic Mihai Isac consideră că rezultatele turului doi arată că rețeaua lui Ilan Șor și influența Kremlinului continuă să fie prezente în Republica Moldova. Potrivit acestuia, forțele pro-ruse s-au mobilizat pentru a obține rezultatul dorit de Moscova. În ceea ce îl privește pe viitorul primar al Orheiului, Ramiz Ansarov, declarațiile acestuia că ar fi un candidat independent sunt „doar praf în ochii alegătorilor”, afirmă Isac.
,,Viitorul primar de Orhei a fost susținut de acest mecanism de vot înființat de câtre rețeaua Șor, iar prezentarea sa în calitatea de candidat independent nu are rolul decât de a încerca să inșele electoratul, iar acțiunile sale pe viitor vor demonstra cu vârf și indensat că viitorul primar răspunde comenzilor venite de la Moscova”, a adăugat Mihai Isac.
Am solicitat o reacție din partea lui Ramiz Ansarov și a Ecaterinei Iacobciuc privind acuzațiile referitoare la presupuse legături cu Ilan Șor și Kremlinul. Până acum însă nu am primit niciun răspuns.
Pe 31 mai, la Orhei, Taraclia și Ruseștii Noi s-a desfășurat turul doi al alegerilor locale noi. Primul tur a avut loc pe 17 mai. Scrutinul a fost organizat după demisia foștilor primari, asociați cu Ilan Șor. Noii edili își vor exercita mandatul până la alegerile locale generale, programate pentru anul 2027.


