Veste bună pentru iubitorii de călătorii! Pentru sezonul de vară vor fi disponibile 8 destinații noi de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Acest lucru este posibil în urma unui parteneriat cu o companie aeriană ucraineană, care va deschide o bază operațională la Chișinău și va aloca două aeronave moderne pentru aceste zboruri.
Pasagerii vor putea călători către Franța, Grecia, Cipru, Portugalia și Spania, începând din luna aprilie 2025. Printre destinațiile principale se numără Paris Beauvais, Heraklion, Larnaca, Lisabona, Alicante, Barcelona și Palma de Mallorca.
- Grecia: Chișinău ↔ Heraklion (HER) – din 19 aprilie 2025, în fiecare luni, miercuri și sâmbătă, cu posibilitatea extinderii la patru zboruri pe săptămână.
- Grecia: Chișinău ↔ Salonic (SKG) – din 20 mai 2025, în fiecare marți.
- Cipru: Chișinău ↔ Larnaca (LCA) – din 17 aprilie 2025, în fiecare marți, joi și duminică.
- Portugalia: Chișinău ↔ Lisabona (LIS) – din 18 aprilie 2025, în fiecare vineri.
- Spania: Chișinău ↔ Alicante (ALC) – din 19 mai 2025, în fiecare luni și vineri.
- Spania: Chișinău ↔ Barcelona (BCN) – din 23 aprilie 2025, în fiecare luni, miercuri și sâmbătă.
- Spania: Chișinău ↔ Palma de Mallorca (PMI) – din 24 mai 2025, în fiecare miercuri și sâmbătă.